Un avion cu destinația Malaga a aterizat de URGENȚĂ din cauza unui șoarece. Creatura a fost descoperită în mâncarea unei pasagere

Un avion cu destinația Malaga a aterizat de URGENȚĂ din cauza unui șoarece. Creatura a fost descoperită în mâncarea unei pasagere
Publicat: 20/09/2024, 12:11
Actualizat: 20/09/2024, 16:52

Un avion de pasageri, cu destinația Malaga, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență, la Copenhaga, după ce la bord a fost descoperit un șoarece, a anunțat joi presa norvegiană, citată de DPA.

Potrivit declarațiilor unui pasager, aflat la bordul aeronavei în timpul incidentului, șoarecele a fost descoperit chiar de vecina sa de scaun în casoleta cu mâncarea comandată în avion. Micuța creatură a sărit din pachetul cu meniul comandat, în momentul în care aceasta a deschis ambalajul.

Piloții, de la bordul avionului operat de compania scandinavă SAS, au fost nevoiți să efectueze o aterizare de urgență la Copenhaga.

Potrivit NRK, aeronava se afla în spaţiul aerian al Germaniei atunci când şoarecele a fost depistat. Pasagerii au fost informați, la scurt timp, prin interfon, că exista un risc de siguranţă şi că avionul va face un ocol și va ateriza de urgență la Copenhaga.

Purtătorul de cuvânt al companiei aeriene SAS a declarat pentru cotidianul norvegian Faedrelandsvennen că a fost urmată procedura standard atunci când un dăunător este descoperit la bordul unei aeronave. Din fericire, aeronava a ajuns cu bine la destinație, în Malaga, dar cu o întârziere de două ore și jumătate.

Citește și:

Boeing nu mai produce avioane. 30.000 lucrători sunt în GREVĂ după ce compania a înghețat angajările și ia în considerare să facă concedieri

MApN: Programul de înzestrare a Forţelor Aeriene Române cu aeronavele de generaţia a V-a, F-35, în linie dreaptă

Ce salariu are o stewardesă. Ce condiții trebuie să îndeplinești, pentru a deveni însoțitoare de zbor

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ucis din întâmplare cu o lovitură de tanc. Cum a ajuns să fie lichidat liderul...
Mario Fresh a comis trădarea supremă? Noua iubită e chiar prietena Alexiei Eram?! Cum arată...
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30...
Ciupercile, darurile otrăvite ale pădurii. Cum deosebim ciupercile comestibile de cele otrăvitoare. Perechea toxică a...
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România trece, în curând, la ora de iarnă 2024. Data la care se dau ceasurile...
Operație de prelevare de organe oprită pentru că pacientul „dădea prea multe semne de viață”
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților din România noul telefon OPPO A60. Ce trebuie să faci...
Ce efect are o singură doză de Cola dietetică asupra organismului, în doar o oră...
Daniel, handbalist de succes, s-a întors în ţară după 8 ani şi a pornit o...
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord...
O femeie din Călărași a căzut cu tot cu balcon de la etajul 3, în...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
💣Chinezii aduc un nou SUV în România. Bate Dacia Duster la dotări și arată BOMBĂ...
Nicotina nu se găseşte doar în ţigări, ci şi în aceste 6 alimente
Oamenii de știință sunt ȘOCAȚI! Plantele și pădurile nu au absorbit carbon aproape deloc anul...
Interzis în UE din 15 februarie 2025. S-a dat ordin României. Nimeni nu mai vinde
Semnele care îți arată cine ai fost într-o viață anterioară
Radu Mazăre, tată pentru a doua oară. Soția sa a adus pe lume un băiat....
VIDEO Adrian Marțian și-a găsit copiii! Cei trei minori au spus adevărul: "Am ajuns la...
Cum s-a simțit Raluca Bădulescu pe vremea când era ceva mai plinuță? De ce se...
Anunțul care zguduie televiziunea din România! Delia Budeanu a murit: "Un om minunat, o doamnă...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
O povestire necunoscută a lui Bram Stoker, descoperită în arhivele Bibliotecii Naționale a Irlandei